imagine articol

U-BT vs. Partizan: Istoria se scrie negru pe alb

U-Banca Transilvania se află în fața celui mai așteptat meci al sezonului, de pe teren propriu. Duminică, 7 decembrie, de la 20:30, în BTarena, U-BT o va întâlni pe Partizan Belgrad, în ultima etapă a turului din Liga Adriatică. Partida a stârnit interesul fanilor de pretutindeni, care au epuizat biletele puse în vânzare în online în mai puțin de 24 de ore, însă suporterii alb-negrilor vor avea șansa de a-și achiziționa bilete în ziua meciului, când se vor pune în vânzare ultimele 300 de bucăți, la casa de bilete din incinta BTarena, de la 12:00. Informații despre transmisiunea televizată a partidei pot fi citite AICI

Va fi pentru prima oară când cele două formații se vor întâlni și, totodată, prima oară când U-BT va juca pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei formații care evoluează și în Euroligă. Astfel, după amicalele cu Panathinaikos Atena, din 2018, și Fenerbahce Istanbul, din 2019, fanii „alb-negrilor” vor vedea pentru a treia oară pe parchetul clujean o echipă care participă în cea mai importantă competiție inter-cluburi din Europa. 

Partizan Belgrad a luat ființă pe 4 octombrie 1945 și a reușit de-a lungul celor 80 de ani de istorie să devină cel mai titrat club de baschet din Serbia. Având în palmares 51 de trofee, echipa din Belgrad se poate lăuda cu una dintre cele mai frumoase povești din bashetul european, când, în sezonul 1991-1992 au reușit să câștige Euroliga, în urma unui coș din spatele semicercului marcat în ultima secundă de Aleksandar Đorđević, pentru a o învinge pe Joventut cu 71-70. Reușita are un loc special în amintirea suporterilor sârbi, având în vedere că în acel sezon, din cauza conflictelor din Iugoslavia, Partizan a fost nevoită să joace meciurile de pe teren propriu în Fuenlabrada, o suburbie din proximitatea capitalei Spaniei, Madrid. Mai mult de atât, stagiunea 1991-1992 îl aducea în prim plan pentru prima oară în postura de antrenor principal pe legendarul Željko Obradović, cel care a mai izbutit performanța de a câștiga trofeul de încă opt ori, alături de Panathinaikos și Fenerbahce. Titlul câștigat la Final Four-ul din Istanbul nu este singura reușită europeană pentru gruparea din capitala Serbiei, aceasta izbutind să-și adjudece de trei ori titlul de campioană în FIBA Korac Cup. Pe plan intern, Partizan a câștigat 22 de titluri și 16 cupe, iar în ABA League deține recordul, cu 8 ediții în care a pășit pe prima treaptă a podiumului. 

Pe lângă culorile pe care cele două adversare le împart, între U-BT și Partizan Belgrad există o legătură dată de jucătorii Aleksandar Glintić, Aleksandar Rašić, Stefan Bircević, Dušan Miletić și de antrenorul Duško Vujošević. Primul dintre cei enumerați anterior a jucat pentru Partizan între 1992-1994 și 2000-2002, în timp ce pentru noi a bifat prezențe în stagiunea 2008-2009. Rasić, fostul component al echipei noastre în perioada 2016-2019, a evoluat pentru Partizan între 2008 și 2010, reușind în ambele sezoane să câștige tripla formată din campionat, cupă și Liga Adriatică. În perioada aceea, antrenor principal era Duško Vujošević, cel mai titrat antrenor din istoria viitorilor noștri adversari, cel care avea să facă echipă la cârma U-Băncii Transilvania alături de Mihai Silvășan între 2019 și 2021. De asemenea, Bircević a îmbrăcat echipamentul sârbilor între 2019-2020, înainte de a veni la Cluj, în 2021. Dušan Miletić, actualul nostru pivot, a jucat pentru Partizan în două rânduri, între 2019-2020 și 2021-2022. 

Actuala stagiune aduce o serie de dificultăți pentru gruparea din Belgrad, care e pe 15 în Euroligă, cu doar 5 victorii din 14 partide, ultima obținută joi, 4 decembrie, contra Bayern Munchen, la primul meci după despărțirea de Željko Obradović. În Grupa A a Ligii Adriatice, Partizan e pe 3, cu un loc mai jos decât U-BT, dar cu un meci în minus.  

În momentul de față, având în vedere că unele formații au câte un meci mai puțin disputat, formația noastră domină din punct de vedere statistic la mai multe capitole la debutul în competiția regională. U-BT e pe primul loc la puncte marcate pe meci, cu 92, pase decisive, cu 22.5, recuperări, cu 36, și la aruncări de 2 puncte transformate, cu 55.86%. În plus, echipa pregătită de Mihai Silvășan e pe locul 2 la indicele de performanță, cu 101.71 pe meci.

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania

Este un meci important, însă depinde din ce perspectivă privim lucrurile. Este la fel de important ca un meci cu Krka sau cu Derby, pentru clasamentul grupei. Înțelegem emulația creată asupra acestui meci, jucăm împotriva unei echipe din Euroligă, este probabil cel mai important meci oficial din istoria acestui club, însă nu am vorbit cu băieții despre acest aspect. Ideea este să îl tratăm ca pe orice alt meci și să încercăm să ne concentrăm pe ce avem de făcut pe teren. Așteptăm ca sala să fie plină, ne dorim acest lucru și, totodată, ne dorim să oferim un baschet de calitate, un baschet pe măsura adversarului. Avem multe atuuri, în special jocul în tranziție, viteza cu care evoluăm, însă pentru a câștiga avem nevoie și de o apărare foarte bună, să nu le dăm oportunități ușoare pentru a înscrie. Au mulți jucători care pot face diferența, deci trebuie să le reducem procentajele cât mai mult și să avem multe oportunități de a porni jocul nostru în tranziție. Nu avem probleme grave de lot, Richard a revenit azi la antrenament, Guzman s-a întors, iar Taylor are o mică problemă, însă va fi disponibil la ora meciului. Ceaser nu va putea evolua, fiindcă fereastra de transferuri în ABA League începe după etapa aceasta. Mensah este jucătorul nostru în continuare, însă decizia noastră este să nu îl folosim de acum încolo. 

Dušan Miletić, jucător U-Banca Transilvania

Ne bucurăm să jucăm acasă împotriva lui Partizan. Cred că va fi un meci mare și sala va fi plină. Jucăm împotriva unei echipe care evoluează în Euroligă, cu un lot foarte bun. Chiar dacă au avut unele schimbări în club săptămâna aceasta, cred că jucătorii lor vor reacționa. Meciul va fi foarte plăcut de urmărit pentru fani. Suntem într-o formă bună și aștept cu nerăbdare acest meci. Va fi puțin special, pentru că am jucat pentru ei, dar este totuși un meci obișnuit. Nu mă concentrez prea mult pe adversari, ci mă concentrez mai mult pe mine și pe echipa mea. Echipa noastră arată bine. Am jucat un meci bun în EuroCup și am câștigat, ceea ce a fost foarte important, și cred că a reprezentat un pas mare pentru noi. Meciul va fi important, pentru că dacă vrem să concurăm în ABA League, aici sunt doar echipe puternice. Acest meci va fi o adevărată provocare pentru a vedea unde suntem acum, pentru că, dacă vom avansa, toate meciurile vor fi așa.

Patrick Richard, căpitanul U-Băncii Transilvania

Suntem entuziasmați, sala va fi plină, iar mulți băieți care nu au mai fost aici vor vedea cum e atmosfera când tribunele sunt pline. Suntem motivați și concentrați să câștigăm. Am avut o mică problemă la spate după pauză, dar sunt în regulă și voi fi apt să joc. Când am venit prima dată aici, nu mă gândeam la astfel de momente. Clubul avea vise, aspirații și obiective, și sunt fericit că am făcut parte din drumul până aici. Acum simțim că aparținem locului, că suntem pregătiți pentru acest moment. Este un meci important în istoria baschetului românesc și pentru Cluj, dar pentru noi rămâne un meci ca oricare altul. Venim după o victorie mare, într-un loc foarte greu de câștigat în Grecia, și asta ne-a dat încredere. Încercăm să tratăm fiecare meci separat, fiecare competiție este diferită. Ne concentrăm acum pe ABA, pentru că acesta este următorul meci, dar știm că urmează partide importante în ambele ligi. Le luăm pe rând. Simt că chimia noastră începe să fie tot mai bună. Am reușit să ne apărăm bine în momente în care, de-a lungul sezonului, nu am excelat. A fost un lucru pozitiv și am ieșit cu o victorie. Avem încredere și mentalitatea potrivită pentru meciul următor.

HAIDE "U"
24

Parteneri