
U-BT Liga I se oprește la șase victorii consecutive în prima fază a stagiunii 2025-2026, după ce a cedat în deplasare, pe terenul CSM Oradea 2, scor 102-99. Partida din ultima etapă a primei faze a campionatului a avut nevoie de o repriză de prelungiri pentru a decide câștigătoarea.
După un început de meci care a aparținut gazdelor, băieții pregătiți de Sergiu Popa au câștigat la 11 puncte al doilea sfert, scor 16-27, intrând la pauza mare în avantaj, scor 40-47. Gazdele au ieșit de la vestiare hotărâte să întoarcă soarta partidei în favoarea lor, izbutind astfel să conducă la o lungime, scor 71-70, după sfertul al treilea. La finalul timpului regulamentar, tabela arăta 88-88, astfel că a fost nevoie de o repriză de prelungiri pentru a decide învingătorii. Gazdele au fost mai eficiente pe atac, reușind la finalul celor 5 minute de prelungiri să obțină victoria, scor 102-99.
Deși talia nu a fost punctul forte în această întâlnire, U-BT Liga I a dominat la capitolul recuperărilor, izbutind 53 în total, față de 47 ale gazdelor. În schimb, bihorenii au plimbat mingea mai eficient pe atac, combinând pentru 29 de pase decisive, față de doar 15 ale „alb-negrilor”. Sportivii pregătiți de Sergiu Popa s-au apărat cu intensitate crescută, făcându-i pe orădeni să piardă 20 de mingi și reușind să le fure 14 mingi acestora. Cu toate acestea, CSM Oradea 2 a fost mai eficientă la aruncări, având procentaje mai bune decât U-BT Liga I, astfel că au reușit să compenseve turnover-urile și să își adjudece victoria.
Cepoi a fost principalul marcator al echipei noastre, cu 21 de puncte, urmat de Miron și Câmpean, cu câte 15p. Hațegan a adunat 14 puncte, fiind și în double-double, cu 11 recuperări. Petric a izbutit 11 puncte, Săplăcan a adăugat 9p, Todor 8p, Bernat 4p și Micu 2p.
În urma acestui rezultat, U-BT Liga I încheie prima fază a campionatului cu 6 victorii și 4 înfrângeri. Pentru echipa noastră urmează a doua fază, unde toți sateliții echipelor din LNBM vor fi distribuiți într-o grupă, urmând să joace după același sistem, fiecare cu fiecare, în meciuri tur-retur. Vom reveni cu detalii despre programul formației noastre.
Sergiu Popa, antrenor U-BT Liga I
Un meci bun pentru noi în ciuda înfrângerii. Sunt foarte mulțumit de atitudinea băieților, de modul în care au luptat până la final. Din păcate nu am avut cele mai bune procentaje astăzi, iar asta ne-a costat la final. Felicitări gazdelor pentru victorie, a fost un meci frumos, echilibrat. Mulțumim părinților pentru susținere. Haide „U”!