imagine articol

Juniorii U15 s-au luptat până în ultimele secunde ale finalei Campionatului Național

Echipa U15 a fost aproape să obțină medaliile de aur la Turneul Final. U-BT a pierdut la mare luptă partida cu CSȘ CSM Ploiești, formație mult mai experimentată, care își adjudecase ultimele 4 titluri. 

 

Sprijiniți de sute de suporteri, clujenii au condus cu 0-6 și apoi cu 3-9, însă prahovenii au dat rapid semne de revenire. Vlad Alexandru Borcan, cel care a reușit un turneu la înălțime, i-a pus pe adversari în avantaj. Pe de altă parte, am răspuns cu prestațiile lui Sebastian Lăpuște, Darius Miron și Alexandru Câmpean. Am încheiat în forță prima parte, scor 32-35. 

 

În sfertul trei, U-BT s-a descurcat mult mai bine, iar Darius Miron a marcat pentru 36-44. Ne-am menținut la cârma jocului până în sfertul patru, când CSȘ CSM a limitat rapid din diferență. Puternicul pivot Tudor Tancău ne-a ajutat însă să ne desprindem din nou, numai că Borcan și Mihalea ne-au pus mari probleme în atac. Ultimele minute au fost gestionate mult mai bine de către oponenți care, grație experienței, au repurtat o victorie cu 70-69.

Foto: Dragoș Chiorean

Din tabăra noastră, principalul remarcat a fost Alexandru Câmpean, autor a 17 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive. Darius Miron a reușit un double-double, prin cele 13 puncte și 12 recuperări.

 

La finalul turneului, Sebastian Lăpuște a primit premiul pentru Cel mai de perspectivă jucător. La rândul lor, Tudor Tancău și Darius Miron se regăsesc în echipa ideală a turneului. 

 

Dragan Torbica, antrenor U-BT U15

 

În primul rând, aș vrea să spun că turneul a fost unul foarte bun. Am văzut echipe puternice, cu antrenori de calitate. Cred că baschetul românesc progresează. Finala a fost nebună, ne așteptam la așa ceva. Au existat și greșeli, pe măsura intensității jocului. Publicul s-a bucurat însă de baschet. Am fost foarte aproape să câștigăm, suntem dezamăgiți, dar e ceva firesc. Mergem mai departe și suntem pe un drum bun!

 

Sebastian Lăpuște, U-BT U15

 

Mie mi s-a părut că puteam și mai mult. Puteam să ne antrenăm mai mult, dar am jucat foarte bine. Ne-au ajutat suporterii și mergem mai departe. Contează mult faptul că am jucat această finală, deoarece noi am câștigasem anterior toate meciurile. A fost un sezon foarte bun și vom învăța din asta.

 

Darius Miron, U-BT U15

 

Am pierdut meciul în ultimul sfert, au fost câteva greșeli din partea noastră. Am primit puncte ușoare pe contra-atac și asta ne-a costat. Ne-am pierdut și nu am putut răspunde înapoi. Încerc să le zic colegilor și tuturor faptul că am progresat mult. Trebuie să fim fericiți și data viitoare să muncim mai mult!

HAIDE "U"
10

Parteneri